Outplacement individual

Outplacement-ul individual este adresat persoanelor aflate în diferite stagii ale tranziţiei în carieră, fie că aceasta este datorată companiilor în care lucrează, fie că reprezintă o decizie personală. Soluţia este potrivită atât persoanelor care părăsesc compania, cât şi celor care rămân în organizaţie, după un proces de restructurare.

Aceste programe sunt de un ajutor real pentru cei care caută noi oportunități în carieră, fiind un sprijin în recâştigarea încrederii în sine şi un instrument pentru construirea unui brand personal cât mai atractiv pentru piaţa forţei de muncă.

Participanții apreciază programele, în primul rând, pentru consilierea primită în cariera profesională dar şi pentru informaţiile menite să îi sprijine în reinserţia profesioală pe piaţa forţei de muncă. Lee Hecht Harrison pune la dispoziţia candidaţilor consultanţi şi coach-ing specializaţi în tranziţia în carieră, aceştia consiliindu-i si susţinându-i continuu în căutarea unui loc de muncă şi dobândirea de noi competenţe profesionale, necesare reconstruirii carierei lor.

Aceste programe au fost dezvoltate pentru a oferi candidaţilor noştri

  1. Un start rapid şi eficient în căutarea de noi oportunităţi în carieră.
  2. Suport în dobândirea informaţiilor cu privire la posturile vacante aflate disponibile pe piaţa de muncă şi a proiectelor de recrutare derulate direct de către angajatori sau prin intermediul companiilor de recrutare.
  3. Consiliere individuală şi coaching în carieră, ce au la bază realităţile de pe piaţa muncii din România.
  4. Sprijin în crearea unei reţele de contacte (networking).
  5. Dobândirea sau aprofundarea competenţelor în procesul de prezentare şi negociere.
  6. Suport şi seminarii online, pe diverse tematici.
  7. Sprijin în a face faţă emoţiilor şi incertitudinii cu care se confruntă candidaţii în momentul în care se află în procesul de căutare a unui nou loc de muncă.